Balada haiducului Grigore Pintea „Viteazul”

Transilvania. Secolul al XVII-lea. In timpul imparatului Leopold I al Austriei, stapânirea hab­sburgica in aceasta tara româneasca a determinat o ampla miscare de rezistenta din partea poporului, dar si a nobilimii. Pe acest fundal, principele Rakoczi II a declansat o „lupta de eliberare nationala”, bazându-se atât pe sprijinul taranimii iobage, cât si pe ajutorul promis de regele Frantei (Ludovic al XVI-lea) si tarul Rusiei (Petru cel Mare).

In nord-vestul Transilvaniei (Maramures, Satmar), capitan in armata lui Rakoczi a fostGrigore Pintea (1660-1703), cunoscut conducator al unor cete de haiduci, care actiona de ani buni in sprijinul populatiei si in dispretul nobilimii si al autoritatilor austriece. Asa se face ca la curtea imperiala de la Viena se vorbea cu admiratie si teama despre „Pintyeland”, o tara a lui Pintea, supranumit „spaima bogatilor si mila saracilor.”

Din documentele vremii reiese ca Grigore Pintea a fost un om instruit, cunoscator al mai multor limbi straine si al tehnicilor militare, deprinse in garnizoanele imperiale. Diplomat si bun negociator (vezi protocolul incheiat cu comandantul militar al cetatii Satmar, con­tele F. Lo­wenburg, in ianuarie 1700), Pintea a fost socotit de istorici „unul dintre cei mai insemnati români din secolul al XVII-lea” (N. Densusianu, 1883).

In primavara anului 1703, mai multe orase din nordul Transilvaniei (Zalau, Satmar, Bis­trita, Dej, Sighet) cad in mâna razvratitilor. Armata lui Pintea trebuia sa cucereasca ce­tatea Baia Mare – vistieria imperiala. In luna august, orasul era sub asediu. In urma unei ambuscade, Pintea este impuscat mortal in fata portii de sud a orasului.

Anii au trecut, insa cercetatorii etnologi din secolul al XX-lea, care au studiat cultura tra­di­tio­nala din acest colt de tara au fost surprinsi de bogatia productiilor folclorice avându-l ca personaj pe Pintea Viteazul sau pe ortacii lui (balade, legende, toponime, dansuri po­pulare – Jocul lui Vili). Aria de raspândire a acestor „documente” cuprinde toate regiunile Ma­ram­u­r­esului, dar si judetele limitrofe (Bistrita, Cluj, Salaj, Satu Mare), respectiv din Mol­dova si Banat.

Toponimele din aceste regiuni sunt marturii ale traseelor si popasurilor pe care cetele de haiduci ale lui Pintea le-au intreprins: Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pin­tea, Satra Pintii, Vârfu Pintii sau Pestera lui Pintea – exista numeroase legende care vorbesc despre „ber­bintele cu galbeni” ale lui Pintea, ascunse in pesterile sau grotele din diverse regiuni.

„Pintea a fost un viteaz mare. El a avut un cal nazdravan. Apoi, oamenii imparatului o vrut sa-l prinda. El o stat calare pe cal, sus, pe Piatra Gutâiului. Calul o stat intr-un picior de d-inapoi, ca s-amu se vede in piatra urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odata o zburat calu de pa Gutâi, cu Pintea calare, colo, pa Vârfu-Ptietrii de cata Su­gatag; de-aiciuca, ca gându, o zburat pa Piatra Sapântii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime” (Dumitru Lupu Feier, 72 ani, Giulesti, 1924; cf. T. Papahagi).

Legat de aceasta marturie si de strategia utilizata de haiducii lui Pintea (actiuni-fulger si retrageri rapide la distante de zeci de kilometri), mai circula o legenda despre pla­noa­rele pe care Pintea le-ar fi confectionat si utilizat pentru a scapa de poterele austriece.

Intr-o padure de pe Valea Cosaului, exista un mormânt, despre care se spune ca ar fi al celui care l-a tradat (sau ucis) pe Pintea. Cert este ca si azi locuitorii satelor din apro­piere, când traverseaza acea padure, adauga o piatra pe mormânt, ca sa-l impovareze pe „nelegiuit”.

In afara de toponimele deja amintite, brandul „Pintea Viteazul” a fost imbogatit cu amenajarea unui mormânt pe versantul sudic al masivului Gutâi, in apropiere de soseaua (in serpentine) ce leaga Baia Mare de Sighetu Marmatiei. In Pasul Gutâi, s-a ridicat un han ce poarta numele haiducului Pintea Viteazul. Artistul plastic Vida Gheza i-a consacrat un studiu, iar sculptorul Ioan Marchis a realizat un bust al eroului. In anii ’70, in Maramures, s-a turnat un film de lungmetraj (cu actorul Florin Piersic in rolul principal), iar la biserica de lemn din Budesti se pastreaza o camasa de zale atribuita vestitului haiduc.

Avem „ingrediente” suficiente pentru a promova un brand cultural (si turistic) pe baza fap­telor si imaginii acestui personaj legendar. Cu atât mai mult cu cât s-au scris, pâna in prezent, numeroase studii si lucrari monografice care sintetizeaza o biografie de ex­ceptie, parte integranta a istoriei maramuresene si nationale. „Pintealand” poate deveni o marca inregistrata, cu priza pe piata turismului.

Sursa:http://dorinstef.blog.com/

Biserica de lemn din Săliștea de Sus, Nistorești

Biserica, cu aspectul schimbat, după lucrările majore de reparații din anii 2011-2012.

Istoric

Localitatea a fost atestată la 1365. Biserica de lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae”, a fost construită pe la 1680 de către o familie înstărită, descendentă a unui anume Nistor, de unde și denumirea bisericii, zisă a Nistoreștilor. Ctitoria Nistoreștilor este biserica mai nouă a localității, după cum reiese din mai multe însemnări pe marginea unor vechi tipărituri: „Cumpărat-au aciastă anume Penticostariu Nistoru Ilieșu și cu soțu său Porhiru ... și au datu pomană la biserica cea nouă din Seliște...văleat 1753. A fost construită pe un loc ridicat, în partea de sus a localității Săliștea de Sus, pe partea dreaptă a văii.

Construcția din lemn de brad, adus din locul numit „Gruiul Rusului”, a fost incendiată de tătari la 1717, fiind salvată de o femeie care a cărat apă cu găleata până a stins focul, spune legenda.

Trăsături

Monumentul se aseamănă cu Biserica Bulenilor ca siluetă. Absida altarului este de formă dreptunghiulară și acoperită cu o boltă semicilindrică. Naosul este și el acoperit cu o boltă semicilindrică supraînălțată, astfel că acoperișul are dublă poală. Peste pronaosul tăvănit se înalță turnul-clopotniță cu silueta sa sveltă.

Biserica păstrează parțial pictura murală. Dintre scenele conservate se pot menționa în pronaos Judecata de pe urmă (pe peretele nordic) și Pilda celor zece fecioare. Pe boltă se mai poate distinge, într-un cerc mare, o scenă cu Ridicarea din Mormânt a lui Iisus, în culori vii, ce trădează o bună stăpânire a penelului de către zugrav. Un număr de icoane ne vorbesc de activitatea zugravului Alexandru Ponehalschi, în jurul anului 1772, și la această 

Alexandru Ponehalschi a fost unul dintre cei mai importanți pictori care au activat în Maramureșul istoric de-a lungul secolului al XVIII-lea.

După nume Alexandru Ponehalschi pare să fie de origine poloneză. Prima atestare a activității sale datează din anul 1751, când realizează o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul la biserica din Bârsana. El a fost probabil conducătorul unui atelier intinerant, afirmându-se ca pictor muralist, dar și ca zugrav de icoane.

               

Sursa: http://ro.wikipedia.org/

Istorie

Cum s-a unit Maramureşul cu ţara

de Cristina Tineghe, Ana-Felicia Diaconu Vechi leagan de cultura si civilizatie româneasca, tara Maramuresului, locul de bastina al voievozilor Dragos si Bogdan, este cuprins între muntii vulcanici din gurpa nordica a lantului carpatic (Tibles, Gutâi, Oas), masivul Rodnei si Muntii Maramuresului. tara Maramuresului reprezinta una din cele mai mari depresiuni intracarpatice, cu o suprafata de aproape 10 000 km2. Abrodarea problemei Maramuresului istoric în contextul creat de organizarea lumii dupa primul razboi mondial prin Conferinta de Pace de la Paris a adus în atentia opiniei publice românesti o serie de realitati pâna atunci neglijate. Punerea în discutie a frontierei de nord-vest a României a condus si la elaborarea unor ample memorii de catre autoritatile locale din Maramures, menite sa aduca la cunostinta pozitia acestora în ceea ce priveste trasarea noilor granite. Prin Tratatul de Alianta încheiat la 4/17 august 1916 la Bucuresti între România si Marea Britanie, Franta, Rusia si Italia, mai exact în conformitate cu articolul 4 din tratat, frontiera nord-vestica a tarii se fixa pe talvegul Tisei, astfel încât în componenta statului român intra doar o treime din vechiul comitat Maramures. La baza acestei decizii politice credem ca au stat argumente de ordin etnic, datele statistice din momentul respectiv indicând preponderenta elementului rutean în defavoarea celui românesc în Maramuresul de la nord de Tisa, dar mai ales necunoasterea sau omiterea realitatilor de ordin istoric, economic etc. specifice tarii Maramuresului. Caracterul secret al tratatului, prevazut prin articolul 7, a împiedicat opinia publica sa aiba cunostinta de respectiva prevedere.     Telegrame catre Bratianu Rezolutia Adunarii Nationale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 stipula chiar din articolul 1 ca: "Adunarea Nationala a tuturor românilor din Transilvania, Banat si tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor îndreptatiti la Alba Iulia, 1 decembrie 1918, decreteaza unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România". La baza respectivei prevederi se afla principiul nationalitatilor. Atunci când Stefan Cicio-Pop si-a terminat cuvântarea strigând: "Traiasca România Mare de la Nistru si pâna la Tisa!", maramuresenii prezenti au protestat afirmând ca ei nu au venit la Alba Iulia pentru a pune hotar pe Tisa, ci au venit ca sa împinga hotarul pâna la granita Galitiei, ca România sa cuprinda între hotarele ei si Maramuresului românesc de peste Tisa. La acestea Stefan Cicio-Pop a dat lamuriri, declarând ca expresia "pâna la Tisa" se refera numai la tinuturile dinspre Ungaria si ca tinuturile românesti dinspre Galitia, desi situate dincolo de Tisa, vor apartine României, subliniindu-si convingerea cu strigatul: "Traiasca România Mare de la Nistru si pâna dincolo de Tisa!". Dezideratele sustinute de maramureseni la Alba Iulia nu au fost urmate de catre diplomatii români prezenti la Conferinta de Pace de la Paris. Astfel, Ion I. C. Bratianu si Nicolae Misu, expunând la 31 ianuarie — 1 februarie 1919 revendicarile teritoriale ale României, pastreaza, în ceea ce priveste hotarul de miazanoapte, frontiera trasata în 1916. Aceasta situatie a încurajat Cehoslovacia sa solicite la 13 februarie 1919 încorporarea "tarii locuite de rutenii din Ungaria", desi Cehoslovacia, din perspectiva istorica, nu avea nici un drept asupra acestor teritorii, mai ales în ceea ce priveste Maramuresul istoric. Cererea Cehoslovaciei a fost acceptata la lucrarile Conferintei de Pace si s-a materializat prin trasarea unei linii de frontiera care atribuia statului cehoslovac teritoriul rutenilor din zona subcarpatica. In acesl stadiu al negocierilor, contextul international se complica prin declansarea de catre Ungaria (unde în octombrie 1918 se instaurase puterea sovietelor, a ofensivei care viza recucerirea teritoriului românesc pierdut si jonctiunea cu trupele bolsevice din Ucraina si Rusia. Actiunea a obligat armata româna sa contraatace. Victoriile acesteia sunt mentionate clar în telegramele trimise lui Ion I. C. Bratianu aflat în Conferinta de la Paris: "La dreapta am atins (Huszt, limita etnografica"; "Am luat Satmarul, de asemenea limita etnografica". Continutul acestora reda nu numai avansarea armatei române, ci si limita geografica stabilita în functie de preponderenta populatiei românesti vizata de aceasta. Imposibilitatea armatei cehe de a face fata ifensivei maghiare si propunerea facuta României de a ocupa Rutenia si partea de miazazi a Galitiei, pentru a asigura legatura între armata polona si cea româna, cooroborate cu dorinta de a bloca orice comunicare directa între ucraineni si rusii bolsevici, a determinat depasirea Tisei si ocuparea întregii zone subcarpatice, inclusiv a Maramuresului de la nord de Tisa. Memorii La 3 august 1919 însa se comunica României frontiera cu Cehoslovacia, trasa de Consiliul Suprem al Puterilor Aliate si Asociate, care mentinea cursul Tisei ca linie de frontiera, dar numai pe o portiune delimitata astfel: "de la un punct comun celor trei frontiere ale României, Galkitiei si Cehoslovaciei o linie orientata sensibil catre vest-sud-vest prelungita printr-o linie care atinge râul Tisa la nord de confluentul acestuia râul Viseu, apoi continua spre vest talvegul Tisei pâna într-un punct la cca. 9 km vest de Apsa de Jos..., o linie care sa întâlneasca si sa urmeze linia de despartire a apelor între Tisa si Tur". Recunoasterea pe plan international a acesteia a fost confirmata prin semnarea la 10 septembrie 1919, la Saint-Germaine en Laye, Tratatului de pace cu Austria, care în articolul 53 stipula: "Austria recunoaste, precum au facut-o deja Puterile Aliate si Asociate, deplina independenta a statului cehoslovac care va cuprinde si teritoriul autonom al rutenilor de la sudul Carpatilor". Refuzul lui Ion I. C. Bratianu de a semna acest tratat datorita unor clauze considerate de el inacceptabile pentru România a dus la amânarea ratificarii de catre statul român a acestui act international. Ragazul a fost folosit de oficialitatile române, centrale si locale, pentru a pregati documentatia necesara care sa probeze dreptul asupra întregului Maramures. Intre timp si în tara s-au conturat opinii privind problema Maramuresului. Astfel, printr-un memoriu întocmit la Sibiu la 5 octombrie 1919 si adresat Ministerului de Razboi, prefectul judetului Maramures prezenta înmod obiectiv cauzele concrete care l-au determinat sa depaseasca granita impusa prin tratatul din 1916 si sa introduca administratia româneasca si la nord de Tisa. El pune accentul în special pe necesitatea mentinerii unei vieti economice care sa permita furnizarea produselor alimentare în zona si mentinerea functionalitatii mijloacelor de comunicatie, folosindu-se totodata de argumente de ordin istoric: "Judetul Maramures întreg este un vechi leagan al românului recunoscut de istorie în care valurile rutenesti venite din alte tari au îngropat o multime de elemente românesti care asteapta sa fie reînviate"; "Maramuresul prezinta nu numai o unitate geografica bine definita si foarte pronuntata, ci o unitate organica indivizibila". La 9 decembrie 1919 senatorii si deputatii din Maramures, Ugocea si Satu mare adresau guvernului un memoriu "nu numai în interesul local, ci si în interesul întregii Românii Mari si a întregului neam românesc", solicitând ca granitele Maramuresului sa fie stabilite conform liniei de demarcatie trasate în luna iunie 1919 de catre Comandantul trupelor române de comun acord cu Comandamentul trupelor cehoslovace. Cam în aceeasi perioada Alexandru Vaida-Voevod, ministru de stat în timpul guvernului Vaitoianu, înainteaza un raport documentat asupra Maramuresului, cerând toate comunele românesti de peste Tisa împreuna cu hotarele lor si propunând p frontiera care începea la vst de teceu si continua pe culmea muntilor spre nord, vizând încorporarea în granitele statului român a plaselor Sighet, Tisa, Taras si jumatate din Teceu.     Cea mai veche episcopie Concomitent cu aceste actiuni au avut loc si primele alegeri generale parlamentare libere la care a participat si populatia întregului Maramures. Astfel, în primul Parlament al României Mari au existat si ruteni care si-au exprimat dorinta de a se uni cu România, fapt semnalat prin mai multe memorii adresate anterior regelui si Consiliului Dirigent. La 1 decembrie 1919 s-a constituit noul guvern condus de Alexandru Vaida-Voevod, care avea sa semneze tratatul de pace cu Austria, România recunoscând astfel încorporarea Maramuresului de la nord de Tisa la statul cehoslovac. In acelasi timp însa, presedintele Consiliului de Ministri au numit pe lânga delegatia româna ca expert pentru Maramures pe dr. G. Iuga, deputat de Maramures, care în timul sederii sale la Paris întocmeste mai multe memorii, documentatii, harti dovedind caracterul românesc al Maramuresului de la nord de Tisa si drepturile istorice ale României asupra acestui teritoriu. Totodata, el initiaza tratative cu delegatia cehoslovaca pentru rectificarea liniei de frontiera preconizata si face lucrari pregatitoare pentru ca problema sa fie prezentata Conferintei de Pace, în cazul în care tratativele cu cehoslovacii n-ar fi condus la rezultatul dorit. Redam în continuare câteva pasaje dintr-un astfel de memoriu în care autorul subliniaza toate argumentele care îndreptatesc statul român sa revendice acest teritoriu: "Consiliul Suprem pâna acum nu a comunicat României direct si oficial linia de frontiera cu Cehoslovacia; rugam Conferinta sa binevoiasca si a lua în considerare urmatoarele propuneri: Linia de frontiera... sa se stabileasca definitiv conform liniei demarcationale ce s-a croit în luna iunie 1919, de catre Comandamentul trupelor cehoslovace de comun acord cu Comandamentul trupelor române. Aceasta linie a fost stabilita pe culmea înaltimilor la fata locului de catre experti militari ai ambelor state vecine si intersate tinându-se seama de interese locale, istorice si administrative. Teritoriul ce zace spre este de aceasta linie graviteaza spre Tisa si este parte întregitoare a Transilvaniei, formând o unitate geografica indivizibila. Pe baza istorica am avea dreptul sa pretindem mai mult decât s-a stabilit prin linia de demarcatiune. Provincia numita Maramures este ´Leaganul Neamului RomânescS, unde poporul român a trait mai multe veacuri sub voievozi independenti si cuprindea în sine aproape tot teritoriul locuit azi de ruteni atât în Maramures, cât si în comitatele vecine: Bereg si Ung. Chiar si ungurii, inamicii nostri cei mai neîmpacati, recunosc acest fapt istoric. In memoriul lor Chestia Ruteana înaintat Conferintei de Pace ei recunosc ca cei dintâi locuitori ai Maramuresului au fost românii. De asemenea si istoricii rusi recunosc acest fapt... ...De partea dreapta a caii ferate si a soselei principale este situata renumita comuna istorica Peri, care a fost sediul primei si celei mai vechi episcopii românesti în decursul mai multor veacuri. Poporul român doreste reînfiintarea acestei episcopii istorice în acelasi loc pe care îl considera si azi ca loc sfânt...     ...Teritoriul dintre linia demarcationala si Tisa nu a putut fi ocupat militara si nici administrat de catre Cehoslovacia pentru ca geograficeste graviteaza spre România, din aceste motive chiar Comandamentul cehoslovac ne-a propus sa-l ocupam noi, sa-l alimentam si sa-l administram..."     Posibilitatea fructificata Memoriul se încheia cu urmatoarele concluzii: "Chestiunea acestui teritoriu, desi neînsemnat ca marime, din consideratiile mai sus însirate, este de o mare însemnatate pentru România. Daca Conferinta de Pace nu ar acorda României acest mic tinut, el va forma o rana vesnica, un izvor vesnic de conflicte între România si Cehoslovacia, cu care România doreste sa întretina raporturile cele mai bune. Pe baza acestor consideratiuni propunem ca frontiera între România si Cehoslovacia sa fie stabilita definitiv pe linia de demarcatiune de az". Cehoslovacii pareau dispusi spre concesii teritoriale în schimbul încheierii unei aliante militare, ceea ce îl face pe Alexandru Voda-Voievod sa declare la 16 decembrie 1919 în Camera Deputatilor ca "spera sa gaseasca remediul pentru salvarea integrala a Maramuresului". Tratativele româno-cehoslovace decurgeau în conditii favorabile pentru România. La 15 martie 1920 Osusky, seful delegatiei cehe, îl înstiinta pe seful guvernului român ca frontiera Maramuresului era pe cale de a fi rezolvata. In acest stadiu al negocierilor intervine schimbarea de guvern din România, cabinetul Vaida fiind înlocuit cu unul condus de Averescu. Evenimentul este folosit de cehoslovaci ca pretext pentru întreruperea negocierilor, argumentând ca în urma demisiei guvernului Vaida delegatia româna nu mai dispunea de împuternicirea legala pentru a putea semna acordul încheiat. La 1 aprilie 1920 prin adrese trimise Ministerului Afacerilor Straine si Ministerul de Razboi, reprezentantul Cehoslovaciei în România reînnoia în numele guvernului sau cererea de evacuare de catre trupele române a teritoriului din nordul Tisei, informând totodata partea româna de disponibilitatea Ministerului de Externe cehoslovac de a negocia cu statul român o rectificare de frontiera care ar urma sa fie stabilita de o comisie mixta româno-cehoslovaca. Ca urmare, Legatia cehoslovaca din România era anunatta la 18 aprilie 1920 de hotarârea guvernului român de a-si retrage trupele, cerându-i-se ministrului Cernak sa comunice numele delegatului militar cehoslovac însarcinat sa regleze cu Marele Cartier General Român problemele de detaliu privind retragerea trupelor române. Se dadea astfel curs stipulatiilor Tratatului de pace cu Austria care prevedea ca teritoriul autonom al rutenilor din zona subcarpatica sa fie încorporat Cehoslovaciei, prevederi la care România consimtise prin semnarea lui. Pe de alta parte se sublinia disponibiliatea statului român de a începe tratativele cu statul cehoslovac vizând obtinerea unei frontiere mai bune pentru România, interesata sa integreze teritoriile de la sudul Tisei în procesul de unificare a întregului teritoriu national, ceea ce în conditiile geografice respective presupunea obtinerea cailor de acces spre aceste teritorii. Prin semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) se reconfirma pe plan international apartenenta Maramuresului de la nord de Tisa la Cehoslovacia. Sursa: Magazin istoric

Maramures

Turism

SIGHET: Întâlnire în cadrul proiectului "Maramureş-Transcarpathia Info Tour”

       

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc un simpozion în cadrul proiectului "Maramureş-Transcarpathia Info Tour”, cu tema "Dezvoltarea turismului rural în regiunea transfrontalieră Maramureş-Transcarpatia". La eveniment au participat persoanele implicate direct în acest  proiect, alături de profesori universitari de la Universitatea “Babeş – Bolyai” din Cluj, Facultatea de Geografie. Evenimentul a fost organizat pentru a marca finalizarea proiectului.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre dezvoltarea turismului rural în Săpânţa, Botiza, Solotvino şi în regiunea transfrontalieră Maramureş – Transcarpatia. Proiectul este aproape de finalizare. S-au tras concluziile, s-au analizat toate materialele care au rezultat, de la ghidul turistic şi până la hărţi şi celelalte material publicitare. Proiectul este foarte important pentru regiunea transfrontalieră întrucât au participat la el atât cetăţeni din România, cât şi din Ucraina. 

“Acest simpozion a avut rolul de a puncta problemele din regiune privind dezvoltarea turismului rural, să ofere soluţii pentru dezvoltarea în viitor a turismului. Proiectul se va finaliza dar practic va  funcţiona o anumită sustenabilitate a rezultatelor proiectului, adică menţinerea centrelor de informare turistică realizate în cadrul proiectului”, a declarat Petru Măran, managerul proiectului.  

“Toate activităţile comune care au fost finanţate din bugetul proiectului s-au derulat la 100 de procente. Ca rezultat al proiectului am înfiinţat un centru de informare turistică transfrontalieră, care ne ajută foarte mult”, a declarat Mihai Tocar, preşedintele Asociaţiei "Speranţa" din Solotvino.

De câştigat au avut atât cele două regiuni, din stânga şi din dreapta Tisei, cât şi cei care au contribuit la atingerea obiectivelor şi la găsirea unor soluţii pe viitor în problemele cu care se confruntă cele două comunităţi.

“Avantajele sunt pentru toate părţile implicate. Pentru studenţii şi profesorii extensiei Sighet a Universităţii Babeş-Bolyai există avantajul că pot să intervină direct în practică şi să vadă efectiv cum se lucrează, iar pentru cei implicaţi în proiect există avantajul care reiese din contribuţia profesorilor de la universitate în elaborarea proiectului cu sugestii”, a declarat Nicolae Hodor, lector universitar la Facultatea de Geografie a Universităţii “Babeş – Bolyai” din Cluj – Napoca. 

Simpozionul a continuat cu două aplicaţii în teren, una la obiectivele turistice naturale și antropice din Săpânța şi cealaltă în Ucraina, pe traseul Solotvino-Visk-Șaian-Hust-Tiaciv-Solotvino.

Sursa:http://maramedia.ro/

Maramuresul promoveaza Romania la Berlin

La „Săptămâna Verde” de la Berlin, Maramureşul a promovat România – FOTO

Maramureş

Produsele din Maramureş au avut mare trecere

La cea de-a 79-a ediţie a „Grune Woche” – Expoziţia Internaţională pentru Industrie Alimentară şi Horticultură de la Berlin – mai mult de jumătate din suprafaţa alocată standului României a fost destinată Maramureşului. E un semn că Maramureşul este şi va rămâne vârful de lance al culturii tradiţionale româneşti, că eleganţa, calitatea şi bunul-gust  care se regăsesc în costumele, muzica tradiţională maramureşeană, în dansurile, în produsele culinare şi în atitudinea oamenilor, vor fi întotdeauna la înălţime. Maramureşul a promovat România. Prin urmare, ministrul Agriculturii din Germania a zăbovit îndelung la standurile noastre, a degustat din produsele din Maramureş şi a apreciat costumele şi muzica populară. O serie de oficialităţi germane au vizitat standul Maramureşului, s-au prins în horă alături de dansatorii Ansamblului Naţional Folcloric „Transilvania” din Baia Mare. De asemenea, ministrul secretar de stat în Ministerul Agriculturii – Daniel Botănoiu, dar şi Ambasadorul României la Berlin – Lazăr Comănescu au vizitat standul Maramureşului, au degustat din produse şi au vorbit cu fiecare producător în parte. Participarea delegaţiei maramureşene a fost organizată de Consiliul Judeţean Maramureş.

Străinii interesaţi de produsele româneşti

Maria Zapca a dus ţesături şi cusături, cu costume tradiţionale din Săpânţa, cu zgărdane şi mărgele, dar şi cu păpuşi îmbrăcate în costume populare. Este una din creatoarele care nu face rabat de la tradiţie, care  ţese, împleteşte şi coase doar cu materiale naturale– lână şi bumbac. „Străinii sunt interesaţi în special de papucii din lână, de ciorapii tricotaţi în casă, de ştergarele din bumbac şi de tot ce este făcut din materiale naturale”, spune Maria Zapca.

 

Daniel Leş – cu alura sa de dac liber – a fost unul din punctele de atracţie ale standului. „Ceramica mea este realizată după metode folosite pe vremea dacilor. Vasele sunt frecate în interior cu piatră de râu pentru a le închide porii şi după aceea sunt date cu ceară de albine. Decantoarele de vin au atras atenţia în mod special vizitatorilor”, spune Daniel Leş.

Familia Stauder din Seini şi-a prezentat nu doar produsele din carne şi micii copţi pe plită ci şi povestea familiei. Nu puţini au fost vizitatorii care au citit afişul – tradus în limba germană – unde se prezintă istoricul, începând cu 1930. Atunci, Stauder Gyula şi-a deschis o carmangerie de capacitate mică, la care lucrau membrii familiei. Activitatea a fost întreruptă în perioada comunistă, când Stauder Gyula a fost deportat, fiind reluată de urmaşii săi.

Familia Firisar a dus şi în acest an fructe uscate, ţăiţei de casă, suc de fructe, dar şi vin de casă servit în cupe elegante din sticlă.

Zacuscă de casă, ciuperci şi fructe uscate şi dulceţuri făcute în casă au fost duse de familia Ciurte. „E prima noastră participare la acest târg şi observ că lumea este interesată de produsele naturale, fără conservanţi. Noi realizăm totul acasă la noi, după metode învăţate de la bunici”, spune Argil Ciurte.

Sucul natural din mere şi dulceţurile din fructe de pădure ale familiei Pop din Buciumi au avut mare trecere la vizitatori. „Noi nu punem conservanţi, nu adăugăm nimic la gustul natural al produselor. Suntem bucuroşi că străinii apreciază tot ce am expus aici, de la mere până la dulceţurile naturale. Am făcut etichete personalizate pentru fiecare tip de produs. Am venit aici ca lumea să ne cunoască, am venit ca să promovăm Maramureşul”, susţine Voichiţa Pop.

Ioan Hotea a adus trei sortimente de miere de albină, polen, nuci, siropuri de cătină şi afine, îndulcite cu miere naturală dar şi murături şi zacuscă şi dulceaţă de ardei iute. El susţine că mierea de salcâm are cea mai mare căutare.

Pălinca de Chechiş de la Distileria Voica, ambalată în sticle cu împletituri naturale, prezentate original şi elegant, a fost ca în fiecare an la mare căutare.

Produsele de carne ale carmangeriei Toto au avut succes şi datorită gustului, dar vizitatorii au fost atraşi şi de costumele populare deosebite ale celor doi reprezentanţi. De altfel, fiecare dintre cei prezenţi au fost îmbrăcaţi în costumele populare specifice zonei din care vin.

„Dintre toate sortimentele pe care le-am prezentat, jumările de porc şi brânza de burduf au fost cele mai căutate”,  spune Gheorghe Pop – Universal 91 Vişeu de Sus.

Români în lacrimi la standul Maramureşului

Dansatorii de la Ansamblul Naţional Folcloric „Transilvania”, împreună cu orchestra şi cu taragotistul Dumitru Dobrican, au făcut ca muzica şi dansurile din Maramureş să fie în centrul atenţiei. Sute de vizitatori au filmat, au aplaudat şi au dansat împreună cu ei. Pentru românii care locuiesc în Germania, standul României a fost primul loc de vizitat. Au degustat, au vorbit româneşte şi au plâns la muzica lui Dumitru Dobrican. „Eu sunt foarte mândru că sunt român. Locuiesc aici de trei ani, dar sufletul meu este în România. De fiecare dată plâng când aud muzică românească, de fiecare dată plâng când merg acasă şi păşesc pe pământul României. Felul în care dumneavoastră promovaţi România este extraordinar. Dacă străinii ar avea răbdare să ne cunoască, s-ar schimba percepţia despre România”,  susţine Nicolae Nemet. El este arheolog, originar din Turda şi locuieşte acum în Berlin.

Preşedintele Zamfir Ciceu s-a întâlnit cu consilierii de imagine ai deputatului din Regiunea Sachsen-Anhalt

Prezent la Berlin, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, s-a întâlnit cu Thomas Metan şi cu ing. Bernhard Bethe – reprezentanţi ai  MMB Consulting şi consilieri pe probleme de imagine ai deputatului din Regiunea Sachsen-Anhalt Lars Zimmer. „Partenerii de dialog au sugerat că Maramureşul ar trebui să fie mai prezent la târgurile de turism, pentru ca noi românii să fim percepuţi aşa cum suntem. României i s-a făcut multă imagine negativă, şi e important să ieşim în lume cu tot ce avem mai bun, cu tradiţii, cultură şi cu produse de calitate”, susţine preşedintele Zamfir Ciceu.  Partenerii germani sunt interesaţi de proiecte şi parteneriate cu Maramureşul în domenii precum turismul, cultura, energii alternative.

Sursa: http://www.voceatransilvaniei.ro/

 

Balada lui Gheorghe Pasca din Salistea de Sus -Maramures

Gheorghe Paşca,simbol al rezistenţei anticomuniste

Puţină lume mai cunoaşte faptul că în Cimitirul Central din Năsăud odihnesc rămăşiţele pământeşti ale vestitului luptător anticomunist Gheorghe Paşca. Iată pe scurt istoria luptei sale împotriva regimului comunist.

Gheorghe Paşca era originar din comuna maramureşeană Săliştea de Sus, provenind dintr-o familie numeroasă şi săracă. Erau foarte pricepuţi dogari şi vânători, buni cunoscători ai pădurilor şi munţilor din zona lor, aşa încât au ajuns să şi prospere material. Treptat, Gheorghe a devenit o legendă vie în Maramureş, la aceasta contribuind hotărâtor calităţile sale de vânător. Potrivit unor mărturii, deşi era membru al Frontului Plugarilor, Gheorghe Paşca ar fi intrat în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, în vara anului 1946, aşa cum erau dispoziţiile. Căutat de Siguranţa Statului, a plecat în munţi. Alte  mărturii susţin că Paşca îi ura pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Tot în 1946, după alegerile parlamentare din noiembrie, Gheorghe Paşca a tras clopotele din sat strigând că îi îngroapă comunişti; a fost nevoit să plece în munţi. Gheorghe Paşca era un singuratic, preferând să reziste izolat, acceptând să furnizeze arme şi muniţii grupului din Dragomireşti, din care făcea parte şi fratele său Dumitru. S-a integrat şi el o scurtă perioadă acestui grup. Uciderea fratelui său, în decembrie 1949, de către securişti deghizaţi în ţărani, l-a determinat să aleagă iarăşi solitudinea. A devenit suspicios, verificând în pădure toate persoanele suspecte, ameninţându-i, bătându-i şi obligându-i pe informatorii Securităţii să-şi înghită carnetele de partid.

                                                             Gheorghe Pasca

Un căpitan de Securitate i-a făcut, în 1950, propunerea de a se preda, promiţându-i că nu i se va întâmpla nimic. Era o cacialma pe care însă Gheorghe Paşca a dejucat-o. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi, nu fără ameninţări, pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe partizan şi a comunica locul în care se afla. Paşca nu a mai lăsat-o să coboare în sat, cei doi trăind împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se un copil şi aşteptându-l pe un al doilea. Trăiau într-un buncăr din Măgura Telciului. Un localnic, Ion a Hatcului, a descoperit întâmplător buncărul unde se acundea familia de partizani şi a dezvăluit totul Securităţii. Deşi au plecat din buncăr în pădurea Bitigilor, cei doi au revenit la vechiul adăpost. Călăuzite de doi locuitori din satul Sălişte, trupele de Securitate i-au înconjurat pe fugari în iunie 1953. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana Vlad a trecut prin interogatoriile Securităţii, apoi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare.

Securitatea l-a considerat pe Gheorghe Paşca unul dintre fugarii importanţi din zonă. Drept urmare, dând curs unui ordin expres al Bucureştiului, Securitatea Baia Mare l-a încadrat în vara anului 1952 cu câte doi-trei informatori, strecuraţi în rândul familiei şi cunoştinţelor sale.

Gheorghe Paşca  a fost încercuit la un moment dat, la 4 iunie 1953, în apropierea oraşului Vişeul de Sus, de importante forţe guvernamentale. În lupta care a avut loc au fost împuşcaţi mortal mai mulţi ofiţeri ai Securităţii.

Gheorghe Paşca a activat  în 1955, îndeosebi pe raza raionului Năsăud, regiunea Cluj, şi mai puţin în raionul Vişeu, regiunea Baia Mare. Potrivit Securităţii, activitatea grupului consta în lichidarea unor securişti şi în atacarea proprietăţilor statului comunist.

În anii 1955-1956, Gheorghe Paşca s-a stabilit în zona comunei Bichigiu împreună cu un dezertor din armată, fiul morarului din localitate, acesta aprovizionându-i cu alimente. În legătură cu fiul morarului, martorii susţin două variante. Potrivit primeia dintre ele, acesta ar fi devenit în urma unei înţelegeri agent al Securităţii, care a plănuit întreaga acţiune pentru a-l prinde pe Paşca. Conform celei de-a doua variante, respectivul chiar ar fi fost dezertor din cauza persecuţiilor la care era supus ca urmare a originii sale sociale “nesănătoase”, însă tatăl său a dezvăluit la un moment dat, involuntar, existenţa partizanilor. Securitatea a aflat şi l-a torturat – i-au smuls unghiile şi i-au pus palmele pe plita încinsă –, determinându-l să colaboreze. Din arhiva  Securităţii ştim că aceasta a organizat o amplă acţiune pentru lichidarea fugarilor în regiunea Dealul Ţiglei-Bichigiu. La 4 februarie 1956, forţe de tăria a două batalioane de securitate au fost deplasate pentru blocarea şi cercetarea regiunii. Acţiunea s-a desfăşurat în viteză, partizanii fiind luaţi prin surprindere şi în imposibilitate de a se retrage.

Din mărturii reiese că Gheorghe Paşca s-a sinucis pentru a nu cădea viu în mâinile Securităţii, nu înainte de a-l ucide pe fiul morarului, pe care îl bănuia de trădare. Cadavrul lui Paşca a fost legat de o sanie şi târât prin sate, pentru a intimida populaţia, până la Năsăud. Acolo a fost depus în curtea primăriei, cu lozinca: “Cine face ca el, ca el păţeşte!”. Ulterior a fost aruncat într-o groapă şi acoperit cu pământ. Acţiunile lui Gheorghe Paşca au creat o adevărată legendă în jurul său. Rudele şi susţinătorii lui Paşca au fost arestate de Securitate şi aruncate în închisori.

In cercetarea pe care am făcut-o în Cimitirul Central din Năsăud am reuşit să găsesc mormântul lui Gheorghe Paşca. Este aşezat intr-o margine de cimitir, arată părăsit, cu o cruce de tablă ruginită care de abia mai  dă mărturie că acolo odihneşte vestitul luptător anticomunist. Omul de serviciu care se ocupă cu întreţinerea cimitirului, care m-a ajutat pentru a afla locaţia exactă a mormântului lui Gheorghe Paşca, mi-a arătat apoi mormântul unui vestit ofiţer de Securitate, al cărui nume nu vreau să îl amintesc, care a terorizat locuitorii ţării Năsăudului în anii regimului comunist. Mormântul lui este unul impunător, din marmură, fiind aşezat în poziţie centrală.

Domnul Gheorghe Petrov, angajat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului,  mi-a mărturisit că în viitorul apropiat Institutul intenţionează deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale vestitului luptător anticomunist şi reînhumarea lor cu ritual religios, Gheorghe Paşca fiind înmormântat de către Securitate în anul 1956 fără a avea dreptul la un preot şi o slujbă a înmormântării, după tradiţia creştină.

În convorbirea pe care am avut-o cu domnul primar al oraşului Năsăud, Mircea Romocea, acesta mi-a mărturisit că va susţine iniţiativa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Sursa preot Vasile Rus

http://despredemnitate.wordpress.com/

Literatura- azi se implinesc 164 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet,prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică dinliteratura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscriselepoetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Sursa
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

Muzica!

Mult succes in noul an  si la cat mai multe videoclipuri!

Sf Ioan Botezatorul

La multi ani celor care isi aniverseaza ziua numelui!

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau. 

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca "nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan "a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea "Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?", il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: "Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu" (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: "Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut "vorbi" sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu".

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: "Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: "Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El", marturiseste: "Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca." Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica. 

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos. 

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul.

Iarna Baimareana-Program

IARNA BAIMAREANA - Concerte, focuri de artificii si aprinderea iluminatului ornamental din Baia Mare si a luminilor de pe Bradul Baimarenilor, pe 1 decembrie

autor:  eMM.ro

Baimarenii sunt asteptati pe 1 decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, sa se bucure de un program special, pregatit de primarul Catalin Chereches si Consiliul Local Baia Mare. Manifestarile au loc incepand cu ora 14:00, in Centrul Vechi al orasului, cand unii dintre cei mai indragiti interpreti de muzica populara vor veni in fata baimarenilor. Corul Barbatesc din Finteusul Mare, Mariana Deac, Marius Ciprian Pop, Cristian Pomohaci, Florentina si Petre Giurgi, Casandra Hausi si Nicolae Pitis, Aurel Tamas si Ansamblul National Folcloric Transilvania vor urca pe scena amplasata in Centrul Vechi. Nici tinerii nu au fost uitati, asa ca pentru ei vor concerta Adela Popescu si Dj Project. 

La ora 18.00, alaturi de copii, primarul va porni instalatia de lumini de pe Bradul Baimarenilor si tot atunci va fi inaugurat si iluminatul ornamental al orasului. Tot de 1 Decembrie va fi inaugurat si Targul de Craciun, amplasat in Centrul Vechi, iar evenimentele pregatite de Ziua Nationala a Romaniei se vor incheia cu un foc de artificii.

Evenimentul este organizat de primarul Catalin Chereches si Consiliul Local Baia Mare, in cadrul sarbatorii Iarna Baimareana 2013.

Mai multe informatii despre evenimentele din luna decembrie din judet le gasiti pe www.emaramures.ro/stiri

Wild Carpathia-Maramures

Muzica!