miercuri, 23 aprilie 2014

Povestea celor șapte pitici maramureșeni de la Auschwitz


În 1869 se năștea la Rozavlea, în Maramureș, Shimshon Isac Ovici, rabin și comediant ambulant. În 1921, când avenit pe lume și ultimul din cei zece copii ai săi, Ovici (1868–1923), afectat de nanism hipofizar (piticism), se putea lăuda cu performanța de a fi ajuns capul celei mai numeroase familii de pitici din lume. Douăzeci de ani mai târziu, familia Ovici înregistra, însă, un record mult mai amar: a fost una din cele două familii extinse care au supraviețuit infernului de la Auschwitz.
Copiii lui Ovici au învățaț de mici că trebuie să fie uniți, să nu se despartă sub nicio formă unul de celălalt. Urmând acest sfat părintesc, și-au format propriul grup artistic, Trupa de Teatru Liliput (sau „Circul de pitici” cum îi spuneau localnicii), care în anii 1920-1930 a cunoscut un succes deosebit, cu turnee în România, Ungaria și Cehia și un repertoriu cântat în idiș, maghiară, română, rusă și germană. Mereu eleganți și având aura unor artiști „de talie internațională”, au fost primii locutori ai Rozavlei cu aparat radio și automobil. Membrii mai înalți ai familiei au ajutat trupa la organizarea spectacolelor, iar când nu erau în turneu, locuiau toți împreună, în aceeași casă.
La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, familia Ovici număra 12 membri, șapte dintre ei fiind pitici. După cedarea Ardealului de Nord Ungariei, în Septembrie 1940, au intrat în vigoare legile rasiale, care interziceau artiștilor evrei să țină spectacole pentru non-evrei. Trupa familiei Ovici a reușit, însă, să-și procure documente personale care omiteau faptul că erau evrei, reușind astfel să-și continue turneele până în mai 1944, când toți cei 12 au fost deportați la Auschwitz-Birkenau, alături de cele 3500 de persoane câte formau pe atunci comunitatea evreiască locală. Pentru o Germanie obsedată de rasa perfectă, liliputanii familiei Ovici erau de două ori indezirabili: ca evrei și ca indivizi cu statură „deviantă”.
La Auschwitz, întreaga familie Ovici a fost preluată de Josef Mengele, medicul lagărului. „Îngerul morții” s-a arătat imediat interesat de ei și i-a separat de restul deținuților pentru a-i putea monitoriza. Mengele era curios să afle cum de unii membri ai familiei sunt pitici iar alții sunt de statură medie, gândindu-se că va putea dezlega astfel secretul piticismului. Pentru a-i ține pe Ovici sănătoși pentru experimentele sale, doctor Mengele le-a oferit condiții de igienă, mâncare și haine mult mai bune decât pentru ceilalți deținuți din lagăr.
Familia Ovici a fost supusă mai multor teste, inumane, care depășeau, evident, limitele oricărei deontologii medicale. Ei urmau să fie uciși de îndată ce Mengele ar fi terminat experimentele. Șansa, însă, le-a surâs: au apucat să se vadă eliberați pe 27 ianuarie 1945. Armata Roșie i-a dus într-un lagăr de refugiați din Uniunea Sovietică de unde, mai târziu, au fost eliberați. S-au întors acasă, în Rozavlea, după ce au mers pe jos șapte luni.
Casa le-a fost jefuită, dar au reușit să-și recupereze bijuteriile și banii ascunși înainte de a fi deportați la Auschwitz. Au plecat, apoi, cu toții, mai întâi la Sighet și de acolo în Belgia. În mai 1949, au emigrat în Israel, stabilindu-se în Haifa. Și-au reluat turneele rebotezați în trupa Cei șapte pitici de la Auschwitz. Cabareturile lor s-au bucurat de un succes extraordinar, cu public numeros. În 1955, s-au pensionat și și-au cumpărat o sală de cinema. Prima născută dintre piticii Ovici, Rozika, a murit în 1984, la vârsta de 98 de ani. Ultimul supraviețuitor al familiei, Perla Ovici, a murit în 2001.
În martei 2013, actorul american Warwick Davis, cunoscut pentru rolurile sale din producțiile de succes Răboiul stelelor și Harry Potter, a prezentat un episod din serialul Perspective al postului ITV intitlulat Warwick Davis - The Seven Dwarfs of Auschwitz (Warwick Davis – Cei șapte pitici de la Auschwitz), documentar în care Davis, pitic și el, merge pe urmele familiei Ovici. Povestea acestora este redată și într-o carte scrisă de jurnaliștii Yehuda Koren și Eilat Negev.
Sursa:http://www.romanialibera.ro/

Sfantul Mucenic Gheorghe


La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Mucenic 
Gheorghe 

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.
Sfantul Gheorghe in iconografie

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitor

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.

De Sfantul Gheorghe, aproape un milion de romani isi aniverseaza onomastica
Din cei 924.830 de romani care isi aniverseaza onomastica de Sfantul Gheorghe, 739.368 sunt barbati, majoritatea acestora, respectiv 565.509, purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.
Alaturi de acestia, vor fi in sarbatoare si cei care poarta numele de George (144.873), Gheorghita sau Ghiorghita (24.040).
Dintre femei, cele mai multe poarta numele de Georgeta (135.370). In aceasta zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghita sau Ghiorghita (34.623) si Geta (14.945 ).

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/