luni, 22 aprilie 2013

Evenimente luna Mai in Maramures!


MAI

  
5 mai – Obiceiuri de Paşti (Ortodox): După ce şi-au curăţit trupul şi sufletul prin post, maramureşenii sărbătoresc Sfintele Paşte potrivit obiceiului:  vopsesc ouă, participă la slujba de Înviere, sfinţesc  pască. Sărbătoarea Paştelui e cel mai bun prilej pentru a-i vedea pe moroşeni îmbrăcaţi în straie populare, pe uliţe, venind de la biserică sau stând pe băncile din faţa porţilor.

6 mai – Udătoriu – Şurdeşti: Ritual agrar vechi, care sărbătoreşte cel mai harnic sătean (udătoriu’). Acesta, înainte de a fi ales din randul satenilor, este observat multa vreme de către un “juriu” format din bătrânii satului. Info: Casa Parohială Şurdeşti, tel: 0766 442 263

7 mai  – Joc de pe Cosău, ediţia a VII-a – Sârbi: Într-un sat care şi-a păstrat casele de lemn, meşterii şi instalaţiile tradiţionale, nu putea să nu se păstreze şi obiceiul jocului în zi de sărbătoare.
Info: Primăria Budeşti, Tel: 0262 373 669

11-12 mai – Festivalul cântecului şi dansului Huţul, Obiceiuri de primăvară la ucrainieni – Bistra: Ucrainienii din de pe Valea Vişeului îşi prezintă cu mândrie obiceiurile de primăvară. Info: Primăria Bistra, Tel: 0262 369 107, 0724 521 169

12 mai – Festivalul primăverii “Câte flori pe Iza-n sus” – Dragomireşti: În Duminica Tomii (prima duminică de după Paşte), biserica din Dragomireşti îşi sărbătoreşte hramul. Prilej bun pentru un festival folcloric. Info: Primăria Dragomireşti, Tel: 0262 337 007

8-12 mai – Festival internațional de folclor pentru copii “Am fost și-om fi”, ediția a XIV-a – Sighetu Marmației: Festivalul păstrează vie tradiţia  prin autenticitatea costumelor şi a cântecelor populare.
Info: Clubul Copiilor Sighet, Dl. Iuga, Tel: 0728 485897 

12 mai – Tânjaua de pe Mara – Hoteni: Un obicei agrar străvechi ce il sărbătoreşte pe cel dintâi gospodar ieşit la arat. Acesta este petrecut cu alai, alături de feciorii care poartă 12 "tânjele" împodobite (proţapuri folosite pentru a prinde perechile de vite în jug). Info: Primăria Ocna Şugatag, Tel: 0262 374 005

18 mai – Sărbătoarea Portului Popular, ediţia a VIII-a – Cupşeni.
Info: Casa de Cultură, doamna Valerica Saur,  Tg. Lăpuş, Tel: 0741 419 360

25-26 mai – Armonii de primăvară – Vişeu de Sus: Participanţii iubitori de folclor şi literatură se adună la Vişeu de Sus pentru a-şi face cunoscute creaţiile artistice.      
Info: Primăria Vişeu de Sus, Tel: 0262 352 880

21 mai – Festival de dans popular Mândru-i danţu pe la noi - Recea
Info: Primăria Recea 0262-287.555             

25-26 mai – Floare mândră de pe Iza – Şieu: Festivalul concurs pastrează vie tradiţia  prin autenticitatea costumelor şi a cântecelor populare. Info: Primăria Şieu, Dna Man Maria Tel: 0747 546 582


25-26 mai – Sărbătoarea Narciselor – Repedea: O dată cu venirea primăverii, comuna Repedea se mândreşte cu cea mai întinsă poiană de narcise, prilej de sărbătoare populară, cu invitaţi din ţară si de peste hotare. Info: Primăria Repedea, Tel: 0262 366 065

mai – Horea în Grumaz – Târgu Lăpuş: Concurs de interpretare a Horii Lungi
Info: Casa de Cultură Târgu Lăpuş, Tel: 0741 419 360

mai – Salonul de Primăvară al Artiştilor Plastici din Maramureş - Baia Mare, ediţia a X-a: Expoziţie de artă plastică.