miercuri, 5 decembrie 2012

Festivalul Datinilor de Iarna - Sighetu Marmatiei


Este unul dintre cele mai importante evenimente pe care le gazduieste Sighetul, care isi propune a fi, conform celor afirmate la prima editie a Carnavalului si festivalului judetean de datini si obiceiuri de iarna din Maramures (27-28 decembrie 1969): “un prilej si o modaliate in acelasi timp de a imprima un sens si un continut nou unor datini si obiceiuri stravechi, de a valorifica si a prezenta tot ce are Maramuresul mai trainic si mai autentic in arta populara faurita de multe generatii ale acestor oameni minunati din nordul patriei noastre”. Acest deziderat s-a pastrat de-a lungul timpului, festivalul devenind “un obicei, un semn al locului, dovada a puterii de creatie si permanenta, dar si un semn al solidaritatii spirituale, a unitatii si continuitatii noastre pe intregul pamant romanesc”(programul editiei a XXX-a), reusind sa informeze publicul national si international asupra traditiilor, costumelor si obiceiurilor de iarna (colinde si jocuri cu masti) desfasurate de la Craciun si pana la Boboteaza.
Festivalul se realizeaza fara intrerupere din anul 1969, in preajma datei de 27 decembrie, cea din anul 2012 va fi cea de-a 44-a editie.
Pe langa reprezentantii satelor si ansamblurile folclorice maramuresene, la Sighet vin si iubitotri ai obiceiurilor stramosesti din alte regiuni ale tarii (Banat, Moldova, Bucovina, Dobrogea, Oltenia etc.). Chiar si formatii din strainatate au “jucat” pe strazile Sighetului, dintre care le-as aminti pe cele din Ucraina (Transcarpati).
Festivalul de regula incepe cu primirea, in fata primariei localitatii, a plugusorului vent din Vadul Izei. Momentul principal este alaiul care are loc pe strazile orasului. Fiecare formatie (imbracata in portul popular specific zonei din care a venit) va prezenta un colind, un joc cu masti sau un obicei specific de iarna. Spre deliciul publicului dracii si personaje mascate, calaretii si carutele dau savoare evenimentului. Dupa epuizarea acestui moment, grupurile participante sustin un spectacol de gala, in care isi prezinta o parte din repertoriul propriu.
In perioada 17-28 decembrie, se organizeaza numeroase manifestari culturale: sesiuni de comunicari, concerte de colinde, expozitii de arta etc.
In fiecare an organizatori ai acestor evenimente sunt: Consiliul Judetean Maramures, Primaria si Consiliul Local Sighetu-Marmatiei, Casa de Cultura Sighetu-Marmatiei, Muzeul Maramuresului, Scoala de arta “Gheorghe Civu” si Clubul elevilor din Sighetu-Marmatiei si altii.
Daca acestea v-au starnit interesul si curioziatea, va invitam sa urmariti editia din acest an al alaiului (27 decembrie – Sighetu-Marmatiei) si in limita posibilitatilor si celelalte evenimente. Astfel stazile orasului vor musti, atat de privitori, cat si de de draci, calareti, copii si adulti imbracati in costume populare, care va vor impartasi un srop din marele suflet al taranului roman, prin intermediul datinilor si obiceiurilor de iarna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu