Tabără de vară gratuită în Maramureş, pentru elevi şi profesori
Ca în fiecare an din ultimii paisprezece,
Fundaţia Academia Civică condusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan organizează
la Sighet (jud. Maramureş), în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi cu
Fundaţia Konrad Adenauer, o şcoală de vară destinată elevilor şi profesorilor
cu preocupări legate de istoria recentă a României.
Înscrierea la cursurile Şcolii de Vară, care se
vor desfăşura anul acesta între 11 şi 18 iulie, este gratuită, singura cerinţă
fiind ca doritorii să trimită un eseu tematic pe adresa Fundaţiei Academia
Civică.
Elevii au de trecut o probă de imaginaţie: să-şi
imagineze cum le va fi viaţa peste 10 ani şi să descrie la timpul trecut, în
trei - cinci pagini ca de jurnal intim, "ce au făcut" în ziua de 25
martie 2021, încadrându-şi povestea în contextul social şi politic al acelei
zile de peste un deceniu. Pentru profesori tema concursului este "Ce ar
trebui să cuprindă un proiect didactic referitor la deportările în
Bărăgan".
Lucrările pot fi trimise prin poştă, pe adresa
Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, OP 22, CP 216, sau prin e-mail la adresa
acivica@memorialsighet.ro, până la data de 1 mai.
Eseurile vor fi jurizate de reprezentanţi ai
Fundaţei Academia Civică, ai Fundaţiei Konrad Adenauer şi ai Ministerului
Educaţiei.
Orice informaţii suplimentare se pot obţine de
la Fundaţia Academia Civică, tel. 021.312.98.52, fax 021.312.58.54, e-mail
acivica@memorialsighet.ro, sitewww.memorialsighet.ro.
Cheltuielile de transport, cazarea şi masa
pentru elevi vor fi suportate de Fundaţia Konrad Adenauer, iar diurna, cazarea
şi cheltuielile de transport pentru profesori vor fi suportate de Ministerul
Educaţiei.
Şcoala de Vară de la Sighet se desfăşoară anual
la Memorialul Victimelor Comunismului, amenajat la iniţiativa Academiei Civice
în clădirea fostei închisori comuniste în care au fost încarcerate elitele
politice, universitare şi teologice ale României, între anii 1948 - 1964.
La Sighet au fost exterminaţi, între mulţi
alţii, Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ, istoricul Gheorghe Brătianu, patru
episcopi greco-catolici, zeci de profesori universitari, foşti miniştri în
guvernele interbelice, generali, scriitori, dar şi ţărani simpli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu