vineri, 28 iunie 2013
joi, 13 iunie 2013
Maramuresul vazut de Marius Matache
Nu credeam ca voi avea atatea de povestit dupa nici doua zile in Maramures. Daca in prima parte am povestit in special de Cimitirul Vesel de la Sapanta, astazi e ziua Sighetului si a Maramuresului rural.
Despre Sighetu Marmatiei stiam foarte putine pana sa ajung aici. Am descoperit un oras mai mare decat aveam eu impresia (as fi estimat o populatie de circa 15-20.000 de locuitori, in 2011, conform wikipedia, avea circa 35.000), cu o diversitate etnica extrem de bogata – romani, maghiari, evrei, ucrainieni, cu o arhitectura extrem de interesanta (nu am facut decat foarte putine poze in oras, dar asta e unul din motivele pentru care ma voi intoarce acolo – foto dreapta – cinematograful din Sighetu Marmatiei) si cu o traditie universitara mai lunga decat mi-as fi imaginat (undeva aproape de 1900), despre care am aflat de la domnul Conf. dr. Marin Ilies.
Daca ajungeti la Sighet, sa nu ratati Muzeul Satului Maramuresean. E o oaza de liniste, e locul unde puteti vedea cate o casa din fiecare sat maramuresean. Printre ele, o casa facuta dintr-un singur stejar (Casa Tivadar – foto stanga), stejar a carui dimensiune mi se pare foarte greu de imaginat. Povestile auzite despre cum se taiau copacii sunt de asemenea fascinante. Copacii se taiau doar iarna si cu foarte multa vreme inainte de a fi folositi pentru case. Cat timp? Pai de obicei cand i se nastea un copil, parintele taia lemnul pentru casa pe care avea sa i-o construiasca atunci cand se va casatori. Acela da lemn bine uscat! Plus morile de apa (va doresc sa le vedeti si mergand), mirosul de fan, aerul curat si o arta a prelucrarii lemnului veche de secole.
De cand eram elev, cand venea vorba de portul popular, expresia tip era se mai intalneste doar in unele comune din Maramures. Eram intr-o grava eroare. In toate satele prin care am trecut pe valea Izei, pe drumul de la Sighetu Marmatiei spre Salistea de Sus, am vazut oameni venind de la biserica imbracati in fuste inflorate si basmale asortate, bluze si camasi albe, barbatii cu pantaloni negri si palarie la fel (pe numele ei tot clop, doar ca nu e cel facut din paie, ci din barson - catifea neagra). Nu stiu daca Dumnezeu tine cont de lungimea hainelor, cert e ca in Maramures fustele femeilor nu sunt pana in pamant, ci deasupra genunchilor si nu e nimeni indignat de acest fapt la bisericile din zona, ceea ce in sud nu cred ca ar fi valabil. Camasile albe (de care tot nu sunt lamurit din ce sunt facute exact – termenul de panza de casa nu ma satisface) cu dantela, lucrate manual, pot atinge preturi astronomice, dar sa nu ai asa ceva echivaleaza cu a fi un paria in societatea locala. Iar palaria (specifica pentru Valea Izei, pe Valea Marei se poarta clopul) musai trebuie sa fie decorata (“instruțită”) cu o floare roșie (mușcată sau trandafir). Cam ca in poza din dreapta, asa…M-am integrat bine, zic eu!
Cand mergi la biserica in blugi si tricou in Maramures (adica eu – foto stanga), e evident ca nu esti de pe-acolo, iar cum in sat se sarbatorea Hramul Bisericii, am primit sarmale si cozonac. Oamenii din sat gatesc bucate in aceste zile si ii ospateaza pe cei veniti in vizita sau in trecere prin satul lor. Apropos de oameni, maramuresenii nu sunt genul expansiv cand te vad prima oara, sunt politicosi, te poftesc inauntru, dar intai te masoara din ochi si din cuvinte, sa vada cate parale faci. Daca “treci testul”, vei avea tot sprijinul lor si vei fi un norocos sa ai astfel de oameni prieteni.
Nu v-am spus nimic de Barsana. Pe de-o parte, satul este cunoscut ca gazda a celor mai priceputi mesteri ai lemnului. Manastirea, construita undeva pe la mijlocul secolului al 15-lea, este si ea dominata de lemn – poarta, turnul – clopotnita, biserica, altarul de vara (da, duminica slujba se tinea afara, iar curtea era plina de oameni – foto dreapta), casa cu chilii si paraclisul sunt construite in cea mai mare parte din lemn si numai cu mesteri locali. Daca la sfarsitul acestei luni, mai precis pe 30 iunie, va nimeriti in zona, se sarbatoreste hramul bisericii si zau ca n-o sa va para rau.
Am plecat din Maramures doar pentru ca stiam ca ma asteapta un drum lung tare pana la Bucuresti. Pietrosul-Rodnei statea ascuns intr-un nor negru de ploi si grindina, dar am iesit la timp din zona lui de actiune. Stiu ca nu am vazut mai nimic din Maramures, stiu ca mi-ar trebui macar o luna pentru a vedea macar lucrurile importante si macar o viata pentru a intelege regulile acestei lumi. Multumesc inca o data Maria si Mirela pentru ca mi-ati oferit ocazia sa descopar un colt de Rai.
Maramuresul vazut de Marius Matache
V-am spus ca plec sa vizitez Maramuresul si ca e nu doar prima oara cand merg sa cant acolo, ci si prima vizita aici. Astfel ca as fi avut multe lucruri de vazut, si locuri de vizitat, dar timpul a fost foarte, foarte scurt. Cu toate acestea, sunt atatea de spus incat ma vad nevoit sa impart povestea in doua parti. Nu stiu care sunt limitele exacte ale provinciei istorice, unde incepe si unde se termina cu adevarat Maramuresul. Stiu ca dupa Dej incepe padurea si asta mi-a placut. De altfel, asa cum spuneam intr-un interviu, in Maramures mi-a placut in special lemnul, indiferent de forma lui: padurea, portile de lemn, casele (cate mai sunt) acoperite cu dranita. Odata cu padurea a venit si ploaia, una aproape torentiala.
Din Baia Mare nu am apucat sa vad mai nimic. Drumul lung de la Bucuresti la Baia Mare, pana l-am lasat peCristi la Suior, langa Baia Sprie, a facut sa ajung destul de tarziu si a trebuit sa plec rapid spre Isis Cafe, cu o foarte scurta oprire la Casa Pintea, unde am fost cazat. Dupa terminarea concertului, am mers un pic prin Centrul Istoric, dar pret de cateva sute de metri doar. In plus, era deja foarte tarziu, iar a doua zi voiam sa ajung cat mai repede la Sapanta. Asfaltul aproape perfect de la Dej la Baia Mare se transforma intr-unul cam prafuit si cu multe gropi pana la Sighet. Plus serpentinele si urcusul, pentru un drum deloc usor, dar frumos. Acolo incepe Maramuresul dupa prima mea impresie. Paduri intinse (inca, aud ca spre Borsa exploatarea e in toi si fara vreo limitare legala sau morala), munte aspru, oameni arsi de munca in aer liber. Prin sate, inca mai vezi porti de lemn (foto dreapta), unele mai noi, altele mai vechi, unele dantelate cu decoratiuni complicate, altele din lemn simplu. Extrem de putine case traditionale, foarte multe din caramida si acoperite cu tigla metalica sau placi de azbociment, semn ca morosenii au ales confortul in dauna traditiei. Oamenii povestesc ca dranita (sindrila) costa mult si rezista putin. Optimizarea costurilor, deh…
De la Sapanta la Sighet sunt circa 20 de km, drumul bun, ajungi rapid. De fapt, iesi din orasul alta data resedinta de comitat si intri in vesnicia satului romanesc, perturbata pe ici, pe colo, de magazinele secolului 21. Indicatoarele te directioneaza spre Cimitirul Vesel, ansamblu intrat in 2001 in Patrimoniul UNESCO. Probabil cel mai bun lucru ce se putea intampla, pentru ca astfel a fost stopata insertia de cruci de marmura si metal. Si mai probabil in timp util ca sa impiedice aparitia vreunui monument funerar intre crucile de lemn cu epitafuri amuzante si picturi naive.
Se lucreaza acum la reconditionarea crucilor vechi (se slefuiesc, se repicteaza etc.), munca mai grea decat realizarea celor noi, ce se poate realiza doar vara, pentru ca vopseaua sa se usuce, iar ucenicii lui Stan Ioan Patras (realizatorul primelor cruci) sa poata lucra in locuri aerisite si reduce astfel cantitatea de solventi inhalate in timpul picturii. Reconditionarea unei singure fete dureaza circa o saptamana. Picturile naive de pe cruci descriu, alaturi de texte, in special ocupatia decedatilor – cioban, lucrator in lemn (cele mai frecvente), dar si tractorist, gestionarul carciumii din sat sau…membru al partidului comunist (foto dreapta). Mai rar, pe cruce este pictat modul in care a murit “rezidentul” locului de veci – accident de masina, in razboi etc. Mesajele de pe cruci sunt simple, nu va asteptati la cine stie ce haiku sau sonete, de multe ori continand si greseli gramaticale, la fel si pictura, fara vreo valoare artistica remarcabila. Sa nu uitam ca ele sunt realizate de oameni simpli, fara multa scoala sau pregatire artistica. Valoarea sta, indubitabil, in ironia fata de moarte, neobisnuita comparativ cu sobrietatea si doliul specifice altor zone. Pe de alta parte, in momentul in care citesti povestea fiecarui om, vei fi cu atat mai miscat decat de cifrele seci si formule de tip “nu te vom uita niciodata” de pe crucile de marmura.
Manastirea Sapanta – Peri
In cimitir se lucreaza si la o biserica – mare, ca doar noi romanii avem o problema cu marimea – si ea in ton cu cimitirul. Si tot in Sapanta veti gasi si manastirea Sapanta – Peri (foto stanga), cea mai inalta cladire de lemn din Europa (acum intelegeti afirmatia cu marimea?) – turla bisericii are 80 de metri inaltime, la care se adauga cei 8 m ai crucii din varf.
Ma opresc aici cu prima parte a povestirii, urmand sa revin cu povesti despre Sighet, Barsana si cum am devenit salistean.
luni, 3 iunie 2013
Manastirea Peri – Maramures (Scurt istoric)
In vechime, teritoriul Perilor era o mosie a dinastiei voievodale a Dragosestilor.
Fara a avea o confirmare scrisa, se pare ca pe la inceputul secolului XIII, in localitatea Peri exista o modesta asezare monahala. Din aceasta sihastrie a luat fiinta manastirea din Perii Maramuresului. Ioanichie Balan spune ca "fara indoiala, in vatra satului Peri sau in apropiere, exista o mica sihastrie inca pe la sfarsitul secolului al XIII-lea, intretinuta de inaintasii lui Dragos Voda, cu hramul Sfantul Arhanghel Mihail, protectorul acestei familii boieresti". Intr-un studiu intitulat "SfantulGhelasie de la Ramet"' Inalt Prea Sfintitul Andrei Arhiepiscopul de Alba Iulia, vorbind despre Manastirea Ramet, arata ca "Traditia leaga intemeierea manastirii si de activitatea ieromonahilor Romulus si Ghenadie care, plecand de aici in 1215, ar fi pus temelia manastirii Sfantul Mihail din Perii Maramuresului".
In prima jumatate a secolului al XIV-lea, comunitatile isihastre din zona s-au grupat la sihastria Peri, pe care Dragos Voda si fratele sau Drag din Bedeu au inzestrat-o cu mosii si alte bunuri si au construit o biserica, purtand hramul vechii sihastrii: Sfantul Arhanghel Mihail. Manastirea astfel constituita, a cunoscut o remarcabila ascensiune si avea sa joace un rol important in istoria Bisericii Ortodoxe Romane din Maramures si din inca sapte tinuturi.
Dupa venirea lui Bogdan Voda la tronul Moldovei, fratii Balcu si Drag au condus Tara Maramuresului in calitate de voievozi timp de 30 de ani. Dorind sa intemeieze la nord de Carpati o tara romaneasca independenta, dupa modelul Tarii Romanesti si a Moldovei, acestia au actionat ca pentru inceput cea mai importanta institutie a neamului romanesc de aici, Biserica Ortodoxa, sa nu fie supusa vreunei episcopii straine. La Constantinopol, au obtinut din partea patriarhului Antonie al IV-lea ridicarea Manastirii Sfantul Arhanghel Mihail din Peri la rangul de Stavropighie Patriarhala, cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din Maramures si a inca sapte tinuturi, devenind astfel pentru cateva secole, o puternica institutie a dreptei credinte. Egumenul Pahonie, ruda apropiata a lui Dragos Voda, a fost investit cu atributii episcopale.
Cele 8 tinuturi care s-au aflat sub jurisdictia Stavripighiei Patriarhale de la Peri au fost Maramuresul, Salajul,Arva,Ugocea,Beregul,Ciceul,Ungurasul si Almasul Bihorean.
La 13 August 1391, printr-o diploma patriarhala, Manastirea Peri a fost instituita cu atribute episcopale, avandu-l ca prim episcop pe Simion Moldoveanul.
Manastirea Peri a devenit un adevarat centru de spiritualitate romaneasca. Aici a functionat o scoala teologica unde erau pregatiti preoti ce urmau sa slujasca in bisericile din acest spatiu romanesc. Calugari cu multa rabdare copiau caligrafic carti de slujba si de invatatura pentru preoti. Au fost de asemenea si calugari cunoscatori de limbi straine, care au facut traduceri de carti in limba romana. Intre acestea se numara si "Legenda Duminicii", care a fost tradusa in limba romana in anul 1391 si dupa parerea unor specialisti, acesta este cel mai vechi text scris in limba romana dintre cele care s-au pastrat si au fost descoperite. Aici au fost scrise renumitele Texte rotacizante.
Aici s-a trudit mult pentru introducerea limbii romane in biserica. Tot aici s-au tradus pentru intaia oara carti din Biblie. S-au pastrat dintre acestea Faptele Apostolilor, iar din Epistolele Sobornicesti Epistola Sfantului Apostol Iacob, Epistola soborniceasca intaia a Sfantului Apostol Petru, Epistola soborniceasca a doua Sfantului Apostol Petru, cele patru scrieri care au constituit cartea numita "Codicele Voronetean". Apoi s-a tradus Psaltirea Scheiana, Psaltirea Voroneteana si Psaltirea Hurmuzacki. Poate ca s-au tradus si alte carti, dar manuscrisele lor s-au pierdut.
"Mare si sfanta ramane aceasta lucrare de traducere, pentruca de atunci Dumnezeu a inceput sa vorbeasca in limba romana cu neamul nostru", ne spune Prof.Dr.Nutu Rosca in lucrarea sa monografica "Manastirea Sapanta-Peri" lucrare de referinta, din care am extras cea mai mare parte a informatiilor expuse pe acest site.
La manastirea Peri a existat si o tipografie, in care s-au tiparit cateva carti. Se stie ca in anul 1696 s-au tiparit aici in limba romana doua carti importante pentru biserici: Evanghelia si Molitvelnicul, de catre tipograful Svoipold Fiol. Tot atunci s-au mai tiparit trei lucrari in limba slavona: Bucvarul,Penticostarul si Triodul.
Existenta Manastirii Peri a fost curmata in anul 1703, in timpul rascoalei antihapsburgice condusa de Francisc Rakoczi al II-lea. Episcopul si calugarii au fost alungati, teritoriile si bunurile au fost confiscate de regimul maghiar, cladirile anexe au fost distruse, biserica a fost arsa din temelii iar zidurile ramase in picioare au fost demolate.
Ce nu au stiut atunci asupritorii, este ca un astfel de loc nu poate fi desfiintat... Chiar daca fizic au distrus cladirile, chiar daca oamenii au plecat in alte parti, acel lacas a ramas sfant in inima si constiinta romanilor si avea sa renasca din cenusa peste ani in Sapanta, la mica departare de locul unde vremelnic a vegheat la pastrarea tezaurului de credinta a poporului Roman!
Astazi, localitatea Peri este cuprinsa intre granitele Ucrainei. In dreapta Tisei, intr-un peisaj incantator cu multe livezi, localitatea Peri se invecineaza cu localitatile Apsa de Jos la est, Stramba la nord si Tarasul la vest. Catre sud, este marginita de raul Tisa, la mica distanta de Sapanta.
Multi nu stiu ca in evul mediu Maramuresul era cat pe-aci sa fie inca o tara romaneasca independenta, dupa modelul Tarii Romanesti si al Moldovei. Nu a fost sa fie. Tot ce s-a pastrat, vremelnic, din acel magnific proiect a fost legendara manastire din Peri, de pe malul drept al Tisei, care astazi renaste pe malul stang, la Sapanta.
Iertare pentru Dragos Voda
Cu lecturi dupa Ureche cronicarul, romanticii nostri din veacul al XIX-lea instituisera un adevarat cult pentru Dragos Voda, socotit descalecatorul Tarii Moldovei. Mii si mii de scolari au invatat pe de rost celebrele versuri ale lui Vasile Alecsandri: "Dragos, mandru ca un soare, / A plecat la vanatoare. / Ghioaga si sageata lui / Fac pustiul codrului" s.a.m.d.
Dezamagirea a fost mare cand s-a descoperit ca Dragos cucerise Moldova in numele regelui Ungariei, caruia ii era vasal. S-a dovedit ca adevaratul intemeietor al Moldovei independente a fost Bogdan Voda, care i-a si alungat de acolo pe urmasii lui Dragos. Totusi, istoria Dragosestilor nu e atat de simpla. Astfel, in vechime, teritoriul Perilor, din dreapta Tisei, era o mosie a respectivei familii voievodale. Fara a exista o confirmare scrisa, se pare ca pe la sfarsitul veacului al XII-lea sau la inceputul celui de-al XIII-lea la Peri se infiintase o sihastrie, intretinuta de strabunii lui Dragos, cu hramul Arhanghelului Mihail, protectorul acestei familii. Traditia Manastirii Ramet leaga intemeierea acestui sfant lacas de lucrarea ieromonahilor Romulus si Ghenadie, care ar fi plecat de aici, la leatul 1215, punand temelia Manastirii Sfantul Mihail din Perii Maramuresului. Cert e ca in prima jumatatea veacului al XIV-lea comunitatile isihaste de pe Tisa Superioara s-au grupat la Sihastria Peri, pe care Dragos Voda si fratele sau Drag din Bedeu au inzestrat-o cu mosii si alte bunuri, inaltand o biserica, dandu-i acelasi hram ca al vechii sihastrii. Astfel constituita, manastirea avea sa joace un rol de frunte in istoria Bisericii Ortodoxe Romane din Maramures si din inca sapte tinuturi.
Pentru libertatea Maramuresului
Dupa venirea lui Bogdan Voda la tronul Moldovei, fratii Balcu si Drag au condus Tara Maramuresului, ca voievozi, vreme de 30 de ani. Luandu-l ca exemplu pe Bogdan, au vrut sa intemeieze si ei, la nord de Carpati, o tara romaneasca independenta. In acest scop, pentru inceput, ei au actionat ca importanta institutie a romanilor de aici, Biserica Ortodoxa, sa nu fie supusa vreunei episcopii straine. Asa au obtinut din partea patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului ridicarea Manastirii Sfantul Arhanghel Mihail din Peri la treapta de Stavropighie Patriarhala, cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din Maramures si a inca sapte tinuturi. Egumenul Pahomie, ruda apropiata a lui Dragos Voda, a fost investit cu atributii episcopale. Cele opt tinuturi care s-au aflat sub jurisdictia Stavropighiei de la Peri au fost: Maramuresul, Salajul, Arva, Ugocea, Beregul, Ciceul, Ungurasul si Almasul Bihorean.
Pe 13 august 1391, printr-o diploma patriarhala, Manastirea Peri a fost instituita cu atribute episcopale, avandu-l ca intai episcop pe Simion Moldoveanul.
"Dumnezeu a inceput sa vorbeasca in limba romana"
Manastirea Peri a ajuns un adevarat centru de spiritualitate romaneasca. Aici a functionat o scoala unde erau pregatiti preoti ce urmau sa slujeasca in bisericile din acest spatiu romanesc. Monahi rabdatori copiau caligrafic carti de slujba si de invatatura pentru preoti. Unii stiau si limbi straine si au tradus carti in limba romana. Printre acestea se numara si "Legenda Duminicii", talmacita in romaneste in anul 1391; dupa opinia unor specialisti, acesta este cel mai vechi text scris in limba romana dintre cele pastrate si descoperite. Tot aici au fost scrise si renumitele Texte Rotacizante.
Aici s-a lucrat mult pentru introducerea limbii romane in biserica. La Peri s-au tradus pentru prima oara carti din Biblie, dintre care unele s-au pastrat. Tot la Peri s-au scris cele patru parti ale celebrului "Codice Voronetean". Apoi s-au tradus Psaltirea Scheiana, Psaltirea Voroneteana, Psaltirea Hurmuzachi s.a.
"Mare si sfanta ramane aceasta lucrare de traducere, pentru ca de atunci Dumnezeu a inceput sa vorbeasca in limba romana cu neamul nostru", scrie prof. dr. Nutu Rosca in monografia "Manastirea Sapanta-Peri", citat de parintele Grigore Lutai, care, preluand istoricul manastirii din aceasta lucrare, ni l-a transmis noua. Dar din dar se face!
La Manastirea Peri a functionat si o tipografie in care s-au tiparit cateva carti, printre care doua in romana si trei in slavona.
Existenta Manastirii Peri a fost curmata in anul 1703, pe vremea rascoalei antihabsburgice conduse de Francisc Rakoczi al II-lea. Episcopul si calugarii au fost alungati, teritoriile si bunurile lor au fost confiscate de regimul maghiar, cladirile anexe au fost distruse, biserica a fost arsa din temelii iar zidurile ramase in picioare au fost daramate.
Astazi, prin grija parintelui Grigore Lutai de la biserica din Sapanta, se doreste reinvierea vestitei manastiri. Ea va fi amplasata intr-un parc dendrologic, intr-o padure seculara. Biserica, asezata pe un soclu de piatra, va fi construita in stil maramuresean, din lemn masiv de stejar. Impresionanta turla de aproape 78m face ca edificiul sa fie cea mai inalta biserica de lemn din Europa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)