Pentru multi straini, civilizatia lemnului din Maramures se reduce la trei elemente: biserica, poarta si troita. Intuind caracterul de reprezentativitate (si brand) si speculând cererea tot mai mare pentru aceste “produse”, atât pe piata interna, cât si la export (in comunitatile românesti de pe intreg mapamondul), in ultimii ani, mesterii populari consacrati din satele maramuresene, dar si unele firme de profil, si-au orientat activitatea de baza in confectionarea si ansamblarea unor astfel de constructii, in functie de solicitari (pretul variaza intre 500 si 1.500 euro). Doar o parte din aceste produse, fabricate in serie, mai poarta amprenta autenticitatii, insa toate contin elemente specifice artei populare traditionale.
Din punct de vedere al valorii culturale, se disting troitele de hotar. “Exista indicii ca, inca de la inceputul sec. al XVII-lea, in mai multe comunitati maramuresene existau troite de hotar, monumente complexe, sculptate in lemn. S-a pastrat doar Troita Rednicenilor din hotarul comunei Berbesti, datata in sec. al XVIII-lea si care, prin elementele ce o compun si prin tratarea lor sculpturala, se inscrie in stilul gotic” (M. Dancus, 1986).
(Troita Rednicenilor din Berbesti. Foto: Marin Giurgiu)
Familia Rednic, având descendenta nobiliara, cu rezidenta in Giulesti, pe Valea Marei, a dat Maramuresului numerosi preoti si dregatori ai comitatului. Un membru ilustru al familiei a fost Atanasie Rednic (nascut in 1722, in satul Giulesti si decedat in 1772 la Blaj), episcop al Bisericii Române Unite cu Roma.Troitele de hotar, pe lânga insemnul lor de factura religioasa, crestina, aveau semnificatii raportate la credinte (si superstitii) mult mai vechi si inradacinate in subconstientul românilor. Acestea erau amplasate de obicei in bifurcatii si intersectii de drumuri, unde se credea ca spiritele malefice au puteri sporite si pot pune stapânire pe drumeti. Astfel, troitele de hotar erau integrate unui sistem profilactic cu conotatii magice (magia alba).
Biserica a inteles necesitatea de a prelua practicile de exorcizare si purificare a acestor locatii, incurajând, totodata, amplasarea monumentelor la raspântiile drumurilor de tara: “Troitele de la intersectii de drumuri isi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc si din acea zona. Preotul, când sfinteste troita, se roaga astfel: Trimite acum harul Preasfântului Tau Duh peste acest semn al crucii si-l binecuvânteaza, il sfinteste si-i da lui ca sa fie semn infricosator si tare asupra tuturor vrajmasilor vazuti si nevazuti (Molitvelnicul; Rânduiala sfintirii crucii si troitei). Când treci pe lânga o troita si te inchini inaintea ei parca simti ca te apropie ceva de ea, parca o energie te atrage, iti da mângâiere, liniste” (Arhim. Ioachim Pârvulescu, 2004)
In opinia altor cercetatori, troitele maramuresene ar fi ultimele relicve ale crucilor dacice (cele trei extremitati superioare depasesc cercul), ca simbol pagân al unui ancestral cult solar practicat de populatia geto-daca (v. R. Vulcanescu, 1987, p. 202, 367, 472).
Troitele, din lemn sau din piatra, sunt nelipsite din curtea bisericilor maramuresene. In perimetrul bisericii din Budesti (monument UNESCO) atrage atentia “o troita de piatra, cu un Christ ruginit”. In Ieud, la biserica din vale, (hramul “Nasterea Maicii Domnului”, 1717) exista o troita deosebita, realizata (in 1935) de artistul Traian Biltiu-Dancus. Cu timpul, mesterii locali au miniaturizat aceste monumente, conferindu-le rol de cruce funerara.
Din a doua jumatate a secolului XX, semnificatia primara a troitelor s-a minimalizat, accentul cazând cu precadere pe caracterul funerar, probabil sub influenta si notorietatea de care s-a bucurat “Cimitirul Vesel” din Sapânta. Astfel, s-a declansat unul din cele mai ample procese ale invaziei unui brand maramuresean dincolo de hotarele tinutului.
Principesa Ileana a României, al saselea copil al regelui Ferdinand si al reginei Maria, fosta arhiducesa de Austria, s-a autoexilat in Statele Unite. S-a calugarit, devenind stareta (“Maica Alexandra”) la manastirea “Schimbarea la fata” din Ellwood City, Pennsylvania. Inainte de a se stinge din viata (21 ianuarie 1991), a cerut sa i se puna la capatâi o troita, sculptata „ca prin partile Maramuresului”.
Marele poet român Nichita Stanescu (1933-1983), de patru ori premiat de Uniunea Scriitorilor din România, laureat al premiului Herder (1975) si membru (postum) al Academiei Române, odihneste in Cimitirul Bellu din Bucuresti, mormântul lui fiind impodobit cu o troita realizata in Maramures, oferita prinos de organizatorii Serilor de Poezie de la Desesti.
Dupa Revolutia din 1989, tara a fost impânzita de troite maramuresene pentru a comemora eroii din decembrie. Primul monument a fost amplasat, in primele luni ale anului 1990, in fata Catedralei din Timisoara, opera a artistului lapusean Alexandru Perta Cuza. De altfel, acesta afirma ca, in ultimii ani, este autorul a peste 1.400 de troite. De asemenea, o troita a eroilor este amplasata in Baia Mare (Piata Revolutiei), altele in Bucuresti – la Televiziunea Româna, la Universitate, la Spitalul Coltea, la Popesti-Leordeni. Orice alte argumente nu fac decât sa intareasca semnificatia de brand al acestui element cultural “fabricat in Maramures”.
http://dorinstef.blog.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu