Creasta cocosului -Maramures

Suior - Maramures

Monumentul eroilor - Moisei - Maramures

Monument ridicat de Vida Gheza, in memoria martirilor din Moisei ucisi de trupele horthyste in retragere. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatra (2 chipuri omenesti si 10 masti traditionale maramuresene).

Moisei este o comună situată în partea de sud-est a județului Maramureș, aflată la jumătatea distanței dintre orașele Borșa și Vișeu de Sus. După Dictatul de la Viena din 30 august1940, Nordvestul Transilvaniei intră sub ocupație maghiară, întreg Maramureșul fiind alipit Ungariei. Comuna Moisei a fost printre primele așezări românești ce au intrat sub administrație ungară în 7 septembrie 1940. La data de 23 august 1944, România trece de partea Aliaților și alături de armatele sovietice încep luptele pentru recâștigareaTransilvaniei de Nord. La începutul lunii octombrie a anului 1944, frontul înainta în interiorul Ardealului, fiind eliberate primele teritorii. În aceste condiții au avut loc și crimele din Moisei.

Ansamblul monumental de la Moisei al sculptorului Gheza Vida ridicat în memoria victimelor

La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravietuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeanăPălatca, și Vasile Ivașcu, care ulterior a înnebunit parțial. Dintre cele 31 de victime, 24 erau originari din județul Mureș, 3 din județul Cluj și 4 din județul Maramureș. Acești țărani ardeleni erau internați în lagărele de muncă din orașul Vișeu de Sus, fiind acuzați de "trădare de patrie", de patriotism românesc ori partizanat. În condițiile înaintării forțelor militare aliate, cei mai mulți dintre cei încorporați în unități de muncă obligatorie au dezertat, încercând să treacă linia frontului și să se întoarcă în localitățile de domiciliu. Unii au reușit, alții, între care și cei uciși la Moisei, au fost prinși de jandarmii unguri de front și duși într-un lagăr improvizat în casa unui evreu transilvănean deportat în lagărele de exterminare naziste.

În ziua de sâmbătă, 14 octombrie 1944, prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militari unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de către soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. Masacrul s-a întâmplat pe la orele 15, în aceeași noapte, militarii incendiind satul și arzând circa 300 de case. Cadavrele intrate deja în putrefacție, au fost îngropate la două săptămâni după comiterea masacrului, când localnicii au revenit la gospodăriile lor. Deasupra gropii comune s-a înălțat o troiță de lemn, înlocuită dupa câțiva ani de un obelisc din piatră

Ceramica de Sacel- Maramures

 Săcel este ultima localitate de pe Valea Izei în amonte, și de aici se face trecerea spre Valea Vișeului peste pasul din Dealul Moiseiului (spre Nord-Est) și spre Transilvania (mai precis Năsăud, spre Sud) prin pasul Dealul Ștefăniței, care desparte Munții Rodnei (la Est) de Munții Țibleșului (la Vest).

Ceramica de Săcel- Maramures

Ceramică de Săcel

Ceramica de Săcel este unul din cele mai marcante, și în același timp mai arhaice tipuri de ceramică tradițională din spațiul românesc.

Este singurul centru din țară în care vasele roșii nesmălțuite se lustruiesc cu piatra, având corespondență numai în ceramica neagră din nordul Moldovei.

Ceramica de Săcel este arsă din lutul roșu, de foarte bună calitate, scos de la o mare adâncime, din puțuri de 10-15 m adâncime.

Forma vaselor, elementele decorative și tehnicile de lucru sînt similare ceramicii dacice. Însă cuptorul în care ceramica se arde, datînd din anii 1700, se leagă de tipul cuptoarelor romane.

Ceramica de Săcel s-a produs într-o multitudine de forme: ulcioare, oale pentru lapte, ulcele pentru moși, strecurători, tigăițe cu trei picioare, oale la găluște, blide, fideauă. Acestea erau lustruite cu piatra efectul decorativ fiind dat de vărgile în zig-zag și liniile vălurite, de culoare brună obținută prin pisarea unui anume fel de piatră, și pictate cu pensula.

Acest tip de ceramică se făcea pînă pe la jumatatea secolului XX în mai multe centre de pe Valea Izei, iar Săcelul avea nu mai puțin de 9 olari. Acum mai este o singură familie care continuă această tradiție.

În anii 1970 pătrunderea produselor industriale părea să dea o lovitură finală și acestui ultim punct de rezistență. Producerea oalelor de lut fiind anevoioasă și costisitoare a fost abandonata, dar dupa câțiva ani reluată la insistențele specialiștilor etnografi, dar și stimulată de interesul în creștere al vizitatorilor pentru obiectele tradiționale.

Lutul roșu de foate bună calitate, care să asigure închiderea porilor fără smălțuire este tot mai greu de găsit și la adâncime tot mai mare. Acest lucru micșorează și mai mult producerea acestui tip de ceramică, și așa limitată de posibilitațile unui singur olar de o trece prin toate etapele.

Chiar dacă multe din vasele de Săcel produse acum ajung în posesia turiștilor sau colecționarilor, ele sint încă mult folosite de țăranii maramureșeni deoarece își păstrează calitățile care le-au facut cunoscute: robustețea și rezistența la căldură, putând fi puse direct pe plita sobei sau, cum este tigăița cu trei picioare, chiar pe jar.
SACEL, str. Bistritei, nr. 297/A; tel. +40/262/339438

MANASTIREA BARSANA

Pe malul drept al raului Iza, la o departare de 20 de kilometri de Sighetul Marmatiei si afla stravechea localitate Barsana, care este datata conform izvoarelor scrise de prin anii 1326, scrieri prin care regele Carol Robert emite o diploma prin care sunt intarite drepturile de posesiune asupra mosiei Barsana, pentru cneazul Stanislau Barsan, care avea aceasta mosie cu drept de mostenire.

   

Manastirea Barsana a fost resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului in perioada dintre anii 1735 - 1740 cand s-a desfiintat oficial. Cu toate astea preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca. Manastirea a avut un rol important si in timpul actiunilor uniatiei din jurul anilor 1700 si a ramas o cetate de neinvins a Ortodoxiei.

   

Ca mai toate manastirile din Romania, si Barsana a trecut prin multe greutati, in anul 1791 manastirea fiind desfiintata si calugarii alungati. Acestia s-au refugiat in moldova la Manastirea Neamt. Manastirea Barsana a fost devastata, chiliile si cladirile anexe au fost distruse si averea confiscata. Din manastire a ramas doar staretia si biserica ce a fost ulterior mutata chiar in vatra satului, de catre credinciosi, pentru a fi ferita de profanare.

   

Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii, impreuna cu Parintele paroh Gheorghe Urda, au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au inceput sa adune materialul lemnos pentru biserica manastirii. In anul 1994 manastirea a fost sfintita si hramul ei este "Soborul Sfintilor 12 Apostoli". Acum este o minunata manstire de maici.

   

Reconstructia Manastirii Barsana este o punte intre trecut si viitor. Folosind ca sursa de inspiratie traditia locala, toate cladirile din incinta manastirii sunt executate din lemn de stejar si pietre de rau, fiind ridicate de mesteri din localitate, asigurand astfel continuitatea artei cioplirii si imbinarii lemnului.

   

Observandu-se un aflux de pelerini si turisti atrasi de traditiile, autenticitatea si frumusetile zonelor de pe Valea Izei, s-a considerat necesara construirea si amenajarea unui muzeu care sa intregeasca functiile manastirii, care avut loc in seara zilei de 29 iunie 2005. Muzeul este amplasat in partea de sud-est a manastirii in imediata vecinatate a turnului clopotnita. Fiind un obiectiv destinat turistilor si pelerinilor dornici de informare asupra trecutului religios si cultural al provinciei istorice Maramures, este astfel amplasat ca sa aiba o legatura directa cu accesul in manastire si pentru a nu perturba activitatile cu caracter religios al manastirii. Daca ajungeti in Maramures, nu ratati si celelalte obiective turistice unice si, bineinteles, consultatistarea vremii pentru a va bucura pe deplin de frumusetile zonei.

SALISTEA DE SUS

Unirea Principatelor Romane!

Azi se implinesc 154 de ani de la Unirea Principatelor Romane.

Muzica!

Natura!

REZERVATIA STIINTIFICA PIATRA REA

Rezervatia naturala Piatra Rea, cu suprafata de 50 de hectare, este de categoria I IUCN, protejata in special pentru abundenta exemplarelor de floare de colt (Leontopodium alpinum).

 

S-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului National - sectiunea III - în zone protejate, având codul 2589, este cuprinsa de Parcul National Muntii Rodnei si face parte din categoria a I-a ca rezervatie stiintifica. Scopul administrarii rezervatiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a faunei salbatice si a florei si diversitatii biologice.

Rezervatia se afla in localitatea Borsa iar altitudinea medie la care se gaseste este de 1500 de metri. Delimitarile sunt: in partea de Est paraiele Fantana si Cimpoiasa iar in Vest , aici se afla si una dintre cele mai spectaculoase cascade din Carpati, aceasta este Cascada Cailor. Aceasta este formata pe versantul nordic al Muntilor Rodnei, in apropierea statiunii turistice Borsa. Apa ce rezulta din topirea zapezii si din ploi se aduna intr-un circ glaciar si de acolo se pravaleste spectaculos formand cascada in mai multe trepte cu cadere succesive de 40-20-40 de metri. Pentru a ajunge la cascada telescaunul este o varianta, sau pentru amatorii de plimbari in natura exista o poteca ce duce la ea.

In aceasta rezervatie se poate intalni o vegetatie diversa, de la cea a padurilor de stejar pana la cea subalpina si alpina, cu numeroase specii rare precum: Gusa Porumbelului, Paiusul, Clopotelul de munte, Soparlita, Ghintura, Mierea Ursului, Floarea de colt si Bujorul de munte, ultimele doua fiind si ocrotite.

 

Majoritatea zonei forestiere din cadrul rezervatiei este formata din molid, dar se intalneste si brad, in procent mai redus si fag, paltin, frasin si altele.
Fauna este formata dinanimale precum cerbul, ursul brun si capra neagra care de asemenea sunt ocrotite.

 

Cimitirul Vesel - Sapanta

CIMITIRUL VESEL

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective.

   

Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, caracterul aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună.

   

Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci multicolore si de la poeziile satirice si epitafele care sint inscriptate pe cruci. Legenda spune ca atitudinea vesela in fata mortii este un obicei al Dacilor care credeau in viata vesnica iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o alta lume. Ei nu vedeau moartea ca pe un sfirsit tragic ci ca pe o sansa de a intilni zeul suprem Zamolxe.

   

Cimitirul dateaza de la mijlocul anilor 1930 si este creatia artistului popular Stan Ion Pătraş, sculptor, pictor si poet in acelasi timp. Creativitatea lui Pătraş a scos la iveala aceasta monumentala si renumita opera de arta. Mai bine de 50 de ani artistul a creat sute de cruci din lemn inscriptate in stilul sau caracteristic. Dupa moartea lui in 1977 opera lui a fost continuata de ucenicul sau Dumitru Pop Tincu.

   

O sotie ingrijeste mormantul sotului ei.Materialul folosit pentru cruci este lemn de stejar care este inscriptat manual dupa ce a fost taiat si uscat. In partea de sus a fiecarei cruci exista un basorelief cu o scena din viata celui decedat. Scenele sint simple si am putea spune chiar naive in stil dar aduc din trecut viata locuitorilor satului, prezentind un aspect relevant din viata fiecaruia. Ele prezinta femei torcand lana, tesand covoare sau facand paine, barbati care taie lemne sau ara pamantul, pastori cu turmele, lucratori in lemn, lautari si multe alte ocupatii.

   

Dupa ce crucea este sculptata ea este pictata de obicei cu un fundal albastru asa numitul “Albastru de Săpânţa“. Scenele sint pictate folosind culori vibrante: galben, rosu, alb si verde. Cimitirul Vesel de la Sapanta.Nici o cruce nu e terminata fara o scurta poezie, citeva rime simple, intre 7 si 17. Epitafurile sint sincere, spontane si scrise la persoana I, mesaje adresate de persoana decedata celor care traiesc. Stilul este liric dar satira se gaseste frecvent. Fiecare poem contine numele celui decedat precum si un aspect esential din viata respectivei persoane.

   

Cu desenele si poemele lor Stan Ioan Pătraş si Dumitru Pop Tincu au reusit sa recreeze un intreg sat si au dat oamenilor o a doua viata dupa moarte. Cele mai mult de 800 de cruci pictate constituie o arhiva vasta care prezerva istoria locuitorilor din Săpânţa.

Inainte de a vizita Cimitirul vesel, nu uitati sa verficati starea vremii.

TARA LAPUSULUI

Tara Lapusului este situata in extremitatea nordica a teritoriului in care s-a infaptuit sinteza geto-daco-romana in urma careia a luat nastere poporul roman. Viata spirituala a locuitorilor Tarii Lapusului este legata indisolubil de aparitia si patrunderea crestinismului ce s-a dezvoltat ca de astfel pe tot teritoriul romanesc, in forma rasariteana, ortodoxa.

   

Bisericile si manastirile au fost un focar de raspandire a religiei crestin ortodoxe si in acelasi timp de culturalizare, desfasurand si activitati scolare pentru nevoile bisericii. Legaturile au fost puternice cu Moldova si au intensificat relatiile econimice si culturale, iar populatia a putut rezista ademenirilor ce tindeau la desfiintarea nationala.

   

Construirea de biserici a cunoscut in secolului XVII - lea o perioada de avant, in special in timpul domniei celor doi Gheorghe Rakoczi, I si II, cand evenimentele politice, luptele pentru putere si cele impotriva turcilor au determinat pe principii Transilvaniei sa acorde anumite inlesniri romanilor. Acestei perioade ii apartin cele mai vechi biserici.

   

In toate satele lapusnene, primele centre de cultura au fost bisericile, fiind inaltate de membrii comunitatii. La inceput construindu-se biserici mici din lemn, apoi cu inceputul secolului al XVIII-lea s-au construit biserici mari din piatra si caramida.Tot biserica a fost cea care cea care a asigurat pastrarea si circulatia cartilor vechi romanesti, cu toate vicisitudinle care au trecut peste locuitorii Vaii Lapusului.

   

Radu Munteanu a creat o adevarata scoala de picture in zona, farmecul picturii lui constand in sinceritatea ei spontana. Un element interesant in picture murala din Lapus l-a constituit aparitia elementelor laice si a portretelor. Pictura murala din zona Lapus arata si legatura cu pictorii din scoala moldoveneasca si, prin intermediul lor, cu scoala bizantina rusa. Dar ceea ce ramane characteristic acestor picture este apropiera de viata satului, de realitate.

Natura!

REZERVATIA IZVORUL ALBASTRU

Zestrea Maramuresului este formata din lacuri cu apa albastra, creste salbatice, pesteri misterioase si chei de o frumusete rar intalnita. Sunt 35 de arii protejate in acest judet, iar 17 sunt monumente ale naturii. Maramuresul se poate mandri cu pesteri, chei-stanci de o frumusete incredibila si chiar unice pe glob, pe langa toate acestea are si celebrele biserici de lemn, monumente istorice sau muzee.

 

Una dintre toate aceste frumuseti naturale este Rezervatia mixta "Pestera si Izbucul Izvorul Albastru al Izei", care se intinde pe o suprafata de 100 de hectare si e de categorie a III-a IUCN (uniunea internationala de conservare a Narurii). Aceasta rezeratie se afla in partea de vest a Muntilor Rodnei, pe versantul sudic al Muntelui Magura in localitatea Sacel.

Denumirea acestei arii protejate geologice si peisagistice provine de la frumoasa nuanta albastru-verzuie a izvorului carstic ce se varsa in raul Iza.

 

Rezervatia Izvorul Albastru al Izei s-a constituit ca arie protejata prin Legea  5/2000 privind aprobarea  Planului de Amenajarea Teritoriului National - sectiunea III -a zonei protejate, avand codul 2582, si a fost declarata rezervatie in anul 1977.
Responsabilitatea administrarii  revine Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, aflată în structura Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor naturale .
Scopul administrarii rezervatiei este de a conserva habitatele naturale, ale florei si faunei salbatice, a diversitatii biologice si se mai urmareste si dezvoltarea durabila a zonei.

Apele intrate in subteran in pestera Izei, care se afla la sud de varful Batrana din rezervatia Pestera Izei, reapar la suprafata ca izvor de o rara frumusete, astfel ia fiinta Izvorul Albastru al Izei.
Izvorul Albastru al Izei este o rezervatie sub muntele Batrana din nord-vetul Muntilor Rodnei, intr-o frumoasa padure de brad la care se ajunge pe un drum forestier pana la cabanele silvice. Acest izvor de apa cu debit intermitent este dependent de un circuit carstic (pestera Iza cu lungimea de 2440 de metri).

 

Fenomenele carstice se dezvolta in calcare din epoca mijlocie a paleogenului ce stau deasupra cristalinului  muntilor Rodnei si care marcheaza vechea linia de tarm din Eocen. Amonte de Izbucul Izei se afla Ulita de Piatra, un defileu sapat in calcare eocene, cu pereti stancosi cu inaltimile cuprinse intre 4 si 10 metri, pe alocuri avand aspect de canion si cu peretii foarte apropiati.

Apa ce formeaza Izbucul Izei intra in subteran in varful Magurii, la aproximativ 2 kilometri sud vest masurand in distanta aeriana.

Scafandrul Florin paroiu s-a scufundat prima oara in acest izbuc in data de 7 septembrie 1981, dupa ce a observat o gura de galerie astupata cu bolovanis. Iar in anul 1984 la 13 Mai, sifonul ce are lungimea de 30 de metri si denivelare de -5 metri este depasit de o echipa de 3 scufundatori (I. Grigore, S. Sarbu si M. Oancea) ce au explorat in continuare aproximativ 500 de metri de galerie aerata ce ducea la un nou sifon.
Ponorul de la intrarea în peştera Izei este o fostă dolină impresionantă, cu pereţii stâncoşi în care apele pârâului Măgurii pătrund printr-un mic canion cu cascade, iar din acestea rezulta fenomene endocarstice exceptionale, monumentale ce se dezvolta in calcare eocene.

Cum starea vremii este schimbatoare, fiti intotdeauna informati inainte de a va aventura in orice rezervatie naturala.